Intregul .
Se spune ca oamenii la concepere nu erau la fel ca si acum,barbati si femei. Ci o singura fiinta unita spate in spate. Fara nici un fel de necesitate ,in asta constand si puterea lor defapt,o putere ce nu a reusit decat sa trezeasca invidia zeiilor. Ei vedeau in oameni o amenintare prin fericirea lor neconditionata,asa ca au gasit o metoda pentru a-i slabi de putere,si anume : i-au despartit in doua!
O despartire in urma caruia a rezultat barbatul si femeia, doua fiinte blestemate sa-si traiasca viata in cautarea perechii pierdute. Ele unindu-se astazi intr-o singura fiinta doar printr-o imbratisare pe care noi o numim simplu : dragoste. !
Imediat ce am terminat de citit legenda m-am intrebat cand vreodata am simtit acel fior,acel freamat dulce ce te face sa-ti doresti sa nu mai fi o singura fiinta niciodata. Sa renunti la tot ce este al tau,la tot ce te definitiveaza ca om,la toti ai tai si chiar si la sufletul tau ,totul pentru o imbratisare.
Probabil din acest motiv au fost si zeii atat de invidiosi pe noi. Aveam totul. Un intreg format doar din dragoste pura.
Acum? Acum suntem indiferenti . Ignoram intregul in speranta unei individualitati care nu poate avea ca sinonim decat un singur lucru : singuratatea.
Nimic nu mai este suficient.
Nu exista dependenta,exista doar singuratate.
Nu exista neputiinta,doar placere.
Refuzam sa renuntam la diferite persoane nepotrivite sub pretextul neputintei,toate fiind scuzate de-un singur nobil aspect: nevoia de iubire.Vrem sa credem ca putem fi iubiti si uniti din nou intr-o singura fiinta. Iar aceasta dorinta ne duce in punctul de a fi capabili de orice, de fapte greu de inteles,chiar si de noi insine.
“De ce oare fuge toată lumea de singurătate? Pentru că ea te obligă să cugeţi. În zilele noastre Descartes n-ar mai scrie: “Cuget, deci exist”. Ar spune: “Sunt singur, deci cuget”. Nimeni nu vrea singurătatea, pentru că îţi lasă prea mult timp pentru cugetare. Or, cu cât cugeţi mai mult, cu atât eşti mai inteligent, deci mai trist.” (Frederic Beigbeder)
Adevarul e ca noi nu prea stim nimic despre dragoste. Am citit atat de multe despre ea, incat tot ce facem e sa ne-o imaginam, pentru ca daca vrei sa o cunosti, trebuie sa o si simti, iar in momentul in care se intampla lucrul asta, asa cum ai spus si tu mai sus, esti in stare sa lasi orice pentru a avea-o.
Intradevar. Ne inchipuim un amor perfect. Si uitam sa apreciem anume gesturi simple,dar atat de importante. Iubirea nu-i ca-n filme ,sau romane. Iubirea se simte si atat,nu e perfecta si nici nu o sa arate vreodata ca-n Titanic sau Ratiune si Simtire ,asta e clar. In fond trebuie doar sa apreciem persoana de langa noi,si sa speram ca aceasta face la fel . Restul vine de la sine .